Accident rutier cu 5 victime la Buzescu

 

Două autoturisme au fost implicate ,în această dimineață,într-un accident rutier pe DN6,în localitatea Buzescu.

Unul dintre autoturisme s-a răsturnat.

Un bărbat de 24 de ani,din București,în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului ,nu a oprit autoturismul la intersecția cu DJ 703 pentru a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat ,în vârstă de 51 de ani,din comuna Nanov.

WhatsApp Image 2019-07-07 at 10.12.55

La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul  Alexandria cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o Descarcerare și un SMURD.

În urma accidentului rutier cinci persoane au fost rănite , două femei și trei bărbați.

La sosirea forțelor de intervenție victimele erau conștiente și cooperante,neîncarcerate,însă prezentau   multiple traumatisme.

Patru persoane au fost transportate la Spitalul  Județean Alexandria, iar o persoană ușor rănită, după acordarea primului ajutor de la echipajele medicale, a refuzat să fie dusă la spital.WhatsApp Image 2019-07-07 at 10.12.57

Pentru acordarea primului ajutor și preluarea victimelor, la locul accidentului au intervenit 4 echipaje medicale ale SAJ.

Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor PSI.

Ambii conducatori auto au fost testați cu aparatul alcooltest,rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *