Actualitate

40 de permise de conducere reținute de polițiștii teleormăneni

Comunicat de presă

În ultimele 72 de ore, polițiștii teleormăneni au fost în teren în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor, răspunzând nevoilor cetățenilor.

Astfel, în perioada 27 – 29 octombrie, polițiștii au intervenit la peste 280 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 260 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112, acționând pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, a situațiilor de risc și a oricăror evenimente ce ar putea perturba siguranța publică.

Totodată, în urma activităților preventive desfășurate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat aproximativ 480 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste de 190.000 de lei, au reținut 40 de permise de conducere și au retras 17 certificate de înmatriculare pentru diverse abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.

În ultimele 72 de ore, la nivelul județului au fost înregistrate patru accidente rutiere ușoare, patru persoane având nevoie de îngrijiri medicale, în cauze fiind întocmite dosare penale.

Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.

De asemenea, în ceea ce privește circulația pe drumurile teleormănene, polițiștii au constatat șapte infracțiuni, dintre care două pentru conducere fără permis, iar trei pentru conducere sub influența alcoolului.

Totodată, la nivelul județului s-a acționat preventiv-reactiv, în filtre rutiere, în scopul descurajării și combaterii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, precum și pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii.

Exemple:

FĂRĂ ALCOOL LA VOLAN!

Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Videle au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în cazul unui bărbat depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Botoroaga, deși ar fi consumat băuturi alcoolice.

La data de 29 octombrie a.c., fiind în serviciul de patrulare pe raza comunei Botoroaga, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Videle au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de către un bărbat de 50 de ani, domiciliat în satul Valea Cireșului, comuna Botoroaga.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,91 mg/l allcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU TALHĂRIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat de 22 de ani, din comuna Rădoiești, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Activitatea infracțională reținută în sarcina bărbatului constă în aceea că, la data de 28 octombrie a.c., în timp ce se afla pe strada Republicii din localitate, ar fi smuls o sacoșă din mâna unei femei de 72 de ani, sacoșă în care se aflau mai multe bunuri ale femeii, printre care documente personale, un telefon mobil și bani.

Fiind în continuarea cercetărilor, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Teleorman, urmând a fi prezentat instanței de judecată.

 

 

 

 

 

 

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button