
În ultimele 48 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 95 de evenimente, după cum urmează:
– 54 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, inclusiv la pacienții suspecți/confirmați cu virusul SARS CoV -2;
– 2 accidente rutiere, produse pe DN 52, la ieșire din municipiul Alexandria și pe E70, în localitatea Nanov, în urma cărora au rezultat cinci victime. La aceste cazuri, pompierii militari au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a victimelor, precum și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Evenimentele rutiere au rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări;
– un incendiu, izbucnit la un tablou electric de pe scara unui bloc de locuințe situat pe str. Dunării, în municipiul Alexandria. Incendiul a fost stins rapid de pompierii militari alexăndrineni, iar o echipă tehnică a furnizorului de energie a preluat cazul pentru remedierea defecțiunilor;
– 38 alte misiuni, dintre care: 5 misiuni în cooperare cu personalul medical al SAJ Teleorman pentru recoltarea de probe, un transport de persoane (externări) de la spital la domiciliu, o misiune în sprijinul echipei de vaccinare mobile și 31 de activități de recunoaștere/verificare a secțiilor de ATI ale unităților spitalicești de pe raza județului Teleorman, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cum ar fi: dotarea cu stingătoare, funcționarea hidranților interiori, verificarea stării de practicabilitate a căilor de acces/evacuare și de intervenție, verificarea modalităților de încălzire a spațiilor destinate secțiilor ATI în vederea eliminării surselor de izbucnire a incendiilor, pregătirea personalului din secțiile de ATI privind asigurarea primei intervenții, precum și a modului de evacuare a pacienților, aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrației de oxigen;
Activități de control și informare preventivă
În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat două controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la o unitate de cultură din municipiul Alexandria și la U.A.T. Măgura. Pe timpul acestor misiuni, au fost efectuate 2 activități de instruire a personalului angajat cu privire la modul de asigurare a primei intervenții în cazul izbucnirii unui incendiu, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua în perioada următoare activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.