Accident mortal la Țigănești.Un bărbat de 60 de ani din Brînceni ,și-a pierdut viața
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au fost sesizați astăzi, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în afara localității Țigănești s-a produs un accident rutier.
În timp ce un bărbat în vârstă de 24 de ani din comuna Cervenia conducea un autoturism pe DN 51, în afara localității Țigănești, din direcția Brânceni către Alexandria, a acroșat un biciclist, un bărbat în vârstă de 60 de ani din comuna Brânceni, care se deplasa în aceeași direcție de mers, pe partea carosabilă.
Din nefericire ,în urma impactului ,biciclistul a decedat.Acesta nu era echipat cu elemente reflectorizante și nici vehiculul pe care il conducea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.