Accident rutier provocat de un minor la Plosca
Noaptea trecută,un minor de 14 ani,din localitatea Plosca,s-a urcat la volanul unui autoturism , a ieșit în E 70 fără a se asigura și a fost lovit de un autoturism care circula neregulamentar.
În urma impactului au rezultat numai pagube materiale ,cele două autoturisme fiind serios avariate.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Detașamentul Alexandria cu 1 ASAS și 1 Smurd și SAJ cu o ambulanță,însă,din fericire , cele trei persoane implicate în accident nu au suferit răni grave.
Potrivit martorilor ,minorul nu își mai amintea cu exactitate ce s-a întâmplat și nici ce l-a determinat să se urce la volanul mașinii.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere”.
Polițiștii fac cercetări pentru a determina dacă autoturismul a fost condus cu sau fără acordul proprietarului.