Accidentele rutiere și primul ajutor
Comunicat de presă
În ultima perioadă, salvatorii unității de pompieri au sesizat că la unele accidente rutiere sau evenimente cu victime, o parte dintre cetățenii care vor să dea o mână de ajutor persoanelor aflate în dificultate, fac acest lucru în mod greșit, uneori chiar punând în pericol viața celor pe care vor să-i salveze.
Printre cele mai mari erori întâlnite se regăsesc preluarea victimelor de la fața locului cu scopul de a ajunge cât mai repede la o unitate spitalicească fără a aștepta sosirea echipajelor medicale ale SMURD ori ale Serviciului de Ambulanță, extragerea persoanelor rănite din autoturisme fără ca acestea să prezinte un pericol iminent de explozie ori de incendiu, acordarea primului ajutor în mod greșit din cauza necunoașterii metodelor specifice, neluarea măsurilor de siguranță la fața locului, existând riscul producerii unor noi accidente sau ambuteiaje, neanunțarea ori furnizarea de date insuficiente la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, ori anunțarea cu foarte mare întârziere a evenimentului.
Având în vedere aceste aspecte și pentru ca victimele situațiilor de urgență să beneficieze de o intervenție rapidă și eficientă, ISU Teleorman recomandă cetățenilor să respecte următorii pași:
1) anunțarea de îndată a evenimentului pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, precizând locația cât mai exactă, numărul de victime, pe cât posibil starea lor medicală, dacă sunt încarcerate/blocate, dacă sunt scurgeri de carburant și dacă a izbucnit un incendiu sau iese fum de la compartimentul motor. Acest lucru se realizează concomitent cu efectuarea unei recunoașteri minimale pe lângă autoturismul avariat/implicat în accident;
2) asigurarea zonei, prin poziționarea mașinilor oprite în trafic la o distanță de siguranță care să protejeze locul accidentului și montarea triunghiurilor de semnalizare;
3) în cazul în care cetățenii nu cunosc măsurile de acordare a primului ajutor și nu au deprinderile necesare pentru efectuarea acestora, se recomandă ca ei să se rezume la a încerca să calmeze victimele, să comunice cu ele, să le precizeze că au alertat echipajele de intervenție și să le recomande să nu efectueze mișcări bruște care să le agraveze starea lor medicală. Pentru a preveni izbucnirea unui incendiu, până la sosirea salvatorilor se recomandă decuplarea bornelor de la bateria mașinii și să se pregătească stingătoarele din dotarea autoturismelor oprite pentru a putea fi folosite în eventualitatea izbucnirii unui incendiu;
4) în situația în care există un pericol iminent de izbucnire a unui incendiu ori a unei explozii, se recomandă evacuarea imediată a victimelor din autoturism într-o zonă de siguranță, însă extragerea acestora trebuie realizată cu grijă astfel încât să nu fie agravată starea lor medicală.
Înainte de a începe degajarea victimei se verifică să nu fie prinse picioarele pacientului de pedale, se desface centura de siguranță, salvatorul introduce o mână sub brațul victimei și va menține capul în ax, iar cealaltă mână se introduce prin spatele victimei, se agață de cureaua acesteia și cu mișcări ușoare se încearcă scoaterea ei din autoturism, având permanent grijă de menținerea capului imobilizat de umăr. Odată scoasă din mașină, așezarea victimei pe sol impune de asemenea respectarea anumitor reguli cu foarte mare strictețe și anume: capul va fi menținut în permanență în ax. Acest lucru trebuie să fie prioritatea numărul unu pentru pacient, urmărindu-se menținerea permanentă a coloanei vertebrale în linie dreaptă (cap – gât – trunchi), pentru a evita lezarea măduvei spinării în cazul unei fracturi de coloană. După ce ați așezat victima pe carosabil, până la sosirea echipajului medical dotat cu gulere cervicale, trebuie să urmăriți să-i imobilizați coloana cervicală persoanei rănite acest lucru putând fi realizat între două pietre sau suluri de haine.
Dupa imobilizarea victimei puteți să treceți la evaluarea functiilor vitale, respirație și puls, apoi, puteți acorda primul ajutor medical în cazul în care victima are nevoie.
5) în eventualitatea în care la fața locului sunt mai mulți cetățeni, până la sosirea echipajelor de intervenție profesioniste, solicitați acestora să vă ajute în derularea acțiunilor menționate anterior.
ATENȚIE! În nicio situație, oricare ar fi starea medicală a persoanelor rănite, nu se recomandă preluarea victimelor de la fața locului de către persoane neautorizate cu scopul de a ajunge mai repede la spital, acest lucru putând pune în pericol mai mare viața lor.
În funcție de datele pe care le furnizați de la locul evenimentului, din cadrul dispeceratului integrat ISU – Ambulanță se vor aloca forțele și mijloacele necesare gestionării rapide și eficiente a situației respective, cu personal calificat pentru a face față cazurilor critice (ambulanțe de terapie intensivă cu medic, elicopter SMURD cu medic, echipaje medicale SAJ și SMURD, echipaje de descarcerare, echipaje de stingere, etc.).
Suntem convinși că spiritul civic și responsabilitatea față de semeni îi determină pe cei mai mulți dintre cetățeni să vină în ajutorul celor aflați în situații dificile, iar pentru acest lucru pompierii militari teleormăneni le mulțumesc din suflet, însă dorim ca ajutorul oferit să fie întotdeauna unul corect și bine acordat, astfel încât să conducă la salvarea cât mai multor vieți omenești.
Reamintim celor care vor să învețe cum să fie de ajutor semenilor și comunității din care fac parte, că la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman se derulează, cu caracter permanent, un program de voluntariat intitulat „Salvator din Pasiune”. Acesta reprezintă o oportunitate pentru teleormăneni de a-și însuși cunoștințele și forma deprinderile necesare acordării primului ajutor, de a fi un sprijin real pentru cetățenii aflați în dificultate, în diferite situații de urgență.
Informații suplimentare cu privire la programul de voluntariat se pot obține de pe pagina de internet a inspectoratului www.isuteleorman.ro sau de la Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman, cu tel. 0247/311113, int. 27111.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Maior Dragomir Gelu