Actualitate

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor la Roșiori de Vede

Doua permise de conducere reținute pentru consum de alcool

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier Teleorman, birourilor rutiere din Alexandria și Turnu Măgurele, precum și cei ai Serviciului Investigații Criminale și de Ordine Publică, au acționat pentru asigurarea și menținerea unui climat optim de ordine publică, prin prevenirea și combaterea oricăror fapte ce ar putea perturba liniștea comunității.

În ziua de 29 iunie, între orele 18:00 – 22:00, polițiștii au acționat și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul consumului de alcool și/sau nerespectării regimului legal de viteză.

În cadrul acțiunii, au fost folosite aparate radar, etilotest și drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule pe drumurile publice fiind sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise, la activități participând și reprezentanți ai R.A.R. Teleorman.

Au fost legitimate peste 120 de persoane și au fost verificate peste 100 de autovehicule, fiind efectuate 80 de testări privind consumul de alcool și opt privind consumul de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Pentru că prezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic 10 conducători auto, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform legii, dintre care 2 permise de conducere reținute pentru consum de băuturi alcoolice. De asemenea, au fost oprite din a mai circula pe drumurile publice 13 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, fiind retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii au aplicat nu mai puțin de 70 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 40.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au constatat trei infracțiuni, fiind întocmite dosare penale.

În cadrul acțiunii, în jurul orei 21:45, a fost depistat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Roșiori de Vede, care conducea un autoturism pe strada Dunării, din localitate, deși ar fi consumat alcool.

Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.

 

 

 

 

 

 

 

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button