Activități desfășurate de polițiști în piețe și târguri
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi descoperirii neregulilor comise ca urmare a comercializării ilicite de produse accizabile pe raza Orașului Zimnicea și în târgul săptămânal din comunele Smârdioasa și Orbeasca, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 1850 lei.
Au fost indisponibilizate 550 de țigarete, iar polițiștii au confiscat 170 lei
S- a constatat o infracțiune la o societate comercială din orașul Zimnicea, unde o femeie în vârstă de 45 de ani, lucrător comercial, vindea țigări netimbrate.
Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele au executat o acţiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale comise în piața municipală și zona adiacentă acesteia pentru combaterea infracțiunilor stradale și menținerea climatului de ordine publică, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 400 lei.
Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Roşiorii de Vede au organizat și executat o acţiune pe linia menţinerii liniştii şi ordinii publice în târgul săptămânal și piața din localitate, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 2380 lei.