Politic

Adrian Gâdea: “Ajutor de stat pentru persoanele din categorii vulnerabile!”

Declarație de presă

Peste 3 milioane de persoane, din categorii vulnerabile, vor primi un ajutor de 250 de lei, odată la două luni, timp de un an și jumătate.

PSD insistă ca acordarea voucherelor pentru alimente să se implementează în ritm accelerat. S-au semnat contractele pentru tipărirea voucherelor, iar Poșta Română a fost desemnată să le distribuie.

Beneficiarii sunt:

pensionarii cu venituri nete lunare mai mici sau egale cu 1.500 lei;

persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere cu venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei;

familiile monoparentale cu venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei;

familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social oferit de stat;

persoanele fără adăpost.

Jumătate din cele 3,1 miliarde de lei, necesare pentru voucherele de alimente, vor veni din fonduri europene. Încă o dată realitatea îi contrazice pe cei de la USR care susțineau despre acest program că „este doar un powerpoint” care nu va fi acceptat de Comisia Europeană.

Adrian Gâdea, președinte PSD Teleorman

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button