Politic

Adrian Gâdea: “Ministrul Sănătății a impus o ajustare realistă și firească a măsurilor din domeniul educației!”

Declarație de presă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a impus o ajustare realistă și firească a măsurilor din domeniul Educației, astfel încât copiii să meargă cât mai mult la școală și școlile să rămână deschise.

Iar protocolul de tratament pentru COVID 19 a fost oficial modificat astfel încât include antivirale (Favipiravir), disponibile în farmaciile cu circuit deschis, pe bază de prescripție, date de medicii din rețeaua centrelor ambulatorii de evaluare sau de medicii de familie.

În baza noului ordin al miniștrilor Sănătății și Educației, începând de astăzi:

– decizia de închidere a școlilor se va lua în funcție de numărul de internări și nu în funcție de numărul de infectări;

– se elimină criteriul de trecere la învățământul online în funcție de numărul profesorilor vaccinați, dintr-o unitate școlară;

– este nevoie de 3 cazuri de infectare, confirmate într-o clasă, în loc de numai unul, pentru ca acea clasă să treacă în online;

– o schimbare majoră de paradigmă a fost anunțată de ministrul Sănătății și în privința vaccinării. Alexandru Rafila a anunțat că nu susține vaccinarea repetată cu doze de rapel, la termene scurte, pentru că o astfel de metodă duce la suprasolicitarea sistemului imunitar;

– după cea de-a treia doză, booster, nu vor mai urma alte doze de rapel, ci se va intra, cel mai probabil, intr-un sistem anual de vaccinare, asemănător actualului sistem de vaccinare antigripală;

– din 17 ianuarie, doza booster se va putea face după 4 luni de la schema completă, în loc de 6 luni, cât era termenul stabilit până acum;

– a fost publicat în Monitorul Oficial (nr. 40 din 13.01.2022.) protocolul de tratament al COVID, care vizează creșterea accesibilității pacientului la tratament precoce în ambulatoriu;

– astfel medicii din centrele de evaluare vor putea prescrie și pacienții vor putea lua din rețeaua deschisă de farmacii antiviralul Favipiravir;

– ajustarea protocolului de tratament survine imediat aprobării HG-ului privind înființarea acestor centre de evaluare, care au un rol esențial pentru prevenirea spitalizărilor și deceselor, alături de creșterea capacității de testare prin includerea medicilor de familie și farmaciilor și de aprobarea antiviralelor pentru tratamentul timpuriu. Această abordare pune un accent puternic pe prevenirea cazurilor grave, spre deosebire de perioada anterioară când predecesorii ministrului Rafila care nu au luat nicio măsură în acest sens, punând accentul doar pe restricții și sancțiuni.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button