Politic

Adrian Gâdea: “PSD insistă ca și facturile din ianuarie să fie plafonate/compensate!”

Declarație de presă

PSD insistă ca și facturile la electricitate sau gaz, emise în ianuarie, să intre sub incidența măsurilor suplimentare de plafonare/compensare.

Experții PSD au pregătit textul necesar și l-au propus guvernului pentru a fi inclus în OUG.

Populația și economia au nevoie de sprijin ACUM, în mijlocul iernii, când se confruntă cu cele mai mari facturi.

Sunt două puncte de vedere. Unul, al PSD, care insistă pentru identificarea unui mecanism care să permită și compensarea facturilor emise de furnizori către consumatorii casnici, școli, spitale, IMM-uri, instituții de stat, etc. pentru perioada 1 ianuarie – 31 ianuarie 2022. Celălalt susține că un astfel de mecanism n-ar putea fi aplicat decât de la 1 februarie.

Din perspectiva PSD, întregul demers guvernamental are sens în condițiile în care, pentru un număr cât mai mare de consumatori, factura la energie, emisă în ianuarie, ar fi semnificativ mai mică decât cele din noiembrie sau decembrie 2021.

Decizia finală este a ministerului Energiei/Guvernului, dar PSD avertizează că, în această criză dramatică a prețurilor uriașe la energie, neincluderea lunii ianuarie în prevederile OUG înseamnă menținerea obligației de plată a unor facturi imposibil de achitat.

La insistențele PSD, în textul OUG se vor regăsi și sancțiuni pentru furnizorii care nu aplică corespunzător prevederile Legii privind plafonarea și compensarea și au o conduită comercială înșelătoare.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button