ANDPDCA a organizat o masă rotundă cu ocazia Zilei Europene Pentru Viață Independentă.
Discuția a fost centrată pe tema ocupării în muncă,
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) a organizat o masă rotundă, în format hibrid, cu ocazia Zilei Europene Pentru Viață Independentă.
Discuția a fost centrată pe tema ocupării în muncă, o temă care a fost prea puțin abordată și a reprezentat un prilej de a vorbi despre dreptul persoanelor cu dizabilități de a munci în condiţii de egalitate cu ceilalţi, dar și de a primi sprijin pe parcursul unui proces care se referă la pregătire, recrutare, angajare şi menţinere în muncă sau progres în carieră. Asigurarea acestui drept presupune schimbări profunde de legislație și de mentalitate, solidaritate și sprijin reciproc, responsabilitate socială și respect pentru demnitate.
Raluca Turcan, Ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Statul poate să fie eficient dacă își creează parteneriate și modul în care dumnevoastră ați gândit astăzi să vorbim despre Ziua Europeană pentru Viață Independentă mă face să cred că suntem într-un punct în care am înțeles, totuși, ce avem de făcut pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât să mai reducem din inechități. (…) Cred că și în materie de sprijin pentru persoanele cu dizabilități, parteneriatele sunt eficiente, fondurile europene sunt o resursă uluitoare și cred nu avem voie să ratăm această oportunitate, fie prin viitorul exercițiu financiar care deja a început, fie prin PNRR, și acolo avem o componentă de infrastructură socială, care merge mai mult pe centre de tip respiro, pentru copiii din comunitățile vulnerabile.
O persoană care se află într-o stare de vulnerabilitate trebuie să primească din partea noastră mesajul constant și susținut că nu e un dat, că situația de vulnerabilitate poate fi depășită, și lucrul acesta poate fi depășit dacă te ocupi constant de acest lucru.
Am pregătit împreună cu doamna Cherecheș un set de modificări pentru diversificarea serviciilor de asistență socială, să venim în sprijinul DGASPC-urilor care se multe ori se află într-o situație de lipsă de comunicare cu autoritățile județene și centrale și implicit de lipsă de finanțare și să încercăm să externalizăm serviciile sociale, astfel încât exemplele de bună practică în materie de sprijin pentru cei vulnerabili să ajungă și la nivel local”.
Florica Cherecheș, președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții: „Ziua de 5 mai înseamnă o celebrare a persoanelor cu dizabilități în demersul pentru a li se recunoaște dreptul la o viață independentă, ca să poată să ia decizii în nume propriu și să beneficieze de mijloacele necesare în acest sens.
Viața independentă presupune libertatea de a alege, de a greși, de a face lucrurile într-un mod cât mai aproape de cel normal, și pentru asta persoanele cu dizabilități au nevoie de servicii de sprijin, sub diverse forme, precum mijloace de transport accesibile, accesibilitate în clădiri, dispozitive asistive diverse, asistență personală, abilitare și reabilitare, informații adaptate și altele.
Victoria este cu atât mai importantă cu cât ani de-a rândul, persoanelor cu dizabilități li s-au negat opțiunile personale și li s-au pus diverse etichete, fără a se încerca măcar o minimă recunoaștere a abilităților și potențialului lor.Viața independentă poate fi abordată din foarte multe puncte de vedere, iar astăzi ne uităm din punctul de vedere al ocupării acestor persoane cu dizabilități”
Mădălina Turza, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului: „Viața independentă pentru persoanele cu dizabilități reprezintă esența misiunii noastre. (..) Când vorbim de viață independentă, cred că trebuie să privim acest concept din perspectiva drepturilor omului și a Convenției ONU pentru drepturile persoanele cu dizabilități, asta însemnând că trebuie să avem în vedere noi, ca Guvern, ca instituții ale statului, dar și prestatorii de servicii, potențialul maxim al persoanei cu dizabilități, atingerea acestui potențial.
Din păcate, formarea persoanelor cu dizabilități rămâne încă o provocare majoră. Numai prin educația formală și nonformală ne putem asigura că persoanele cu dizabilități își pot atinge potențialul lor maxim, ca ei să intre înt-o formă sau alta, în câmpul muncii”.
Guvernul României, prin ANDPDCA, își asumă crearea condițiilor pentru exercitarea deplină de către persoanele cu dizabilități a dreptului la muncă, iar acest lucru reprezintă recunoașterea dreptului la viață independentă.
Unul dintre cele două paliere pe care Ministerul Muncii și Protecției Sociale și-a concentrat acțiunile în Programul de guvernare, este reprezentat de „abordarea personalizată și integrată” în funcție de profilul unei persoane aflate în nevoie. Astfel, aceasta va beneficia de toată paleta de servicii și beneficii de asistență socială, inclusiv de consiliere și mediere pentru piața muncii. Sprijinul acordat prin expertiza și fondurile europene în acest sens constituie, de asemenea, un semn că lucrurile se pot schimba în bine.
La masa rotundă au participat, pe lângă reprezentanți ai Guvernului și ai Comisiei Europene, persoane cu dizabilități, reprezentanți ai unor instituții, organizații neguvernamentale sau agenți economici care au dovedit că se poate, prin sprijinul individual acordat, ca fiecare persoană cu dizabilități care primește încredere și sprijin poate depăși granița de la „incapabil” spre „cetățean cu drepturi depline”.
Exemplele prezentate la masa rotundă constituie o dovadă a faptului că oamenii, atitudinile se pot schimba, că este nevoie de exemple pozitive și de un efort colectiv pentru a grăbi aceste schimbări.
Ceea ce ne dorim cu toții este să oferim persoanelor cu dizabilități condițiile adecvate pentru a trăi o viață independentă, pentru a beneficia de dreptul de a munci în condiţii de egalitate cu ceilalţi.