Bărbat reținut de polițiști pentru nerespectarea ordinului de protecție
Duminică, polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Zimnicea au dispus măsura reținerii în cazul unui bărbat în vârstă de 32 de ani din comuna Fântânele, județul Teleorman, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor stabilite prin ordin de protecție în formă continuată și amenințare.
În fapt, în cursul aceleiași zile, deși avea interdicție să se mai aproprie de casa părinților săi pentru 6 luni, bărbatul s-a prezentat la domiciliul acestora și i-a amenințat cu moartea, refuzând să mai plece, sub pretextul că nu are unde să locuiască.
Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Teleorman, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.