Actualitate

Bilanțul misiunilor ISU Teleorman din perioada sărbătorilor

Comunicat de presă

Zilnic, peste 150 de pompieri militari teleormăneni au fost prezenți la datorie pe perioada minivacanței de Paști și de 1 Mai, în scopul asigurării intervenției prompte în cazul producerii unor situații de urgență.

În această perioadă, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la un număr de 124 de misiuni, după cum urmează:

100 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– 8 incendii, izbucnite la locuințele sau bunurile materiale din gospodăriile unor cetățeni din localitățile Calomfirești, Traian, Bușca, Ciolănești, Videle, Coșoteni, Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele. Incendiile au fost stinse rapid de pompieri, cu ajutorul autospecialelor de lucru cu apă și spumă, în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime omenești. Cauzele probabile de izbucnire au fost scurtcircuitul electric, coșul de fum și focul deschis lăsat nesupravegheat în apropierea materialelor combustibile;

– 3 accidente rutiere, produse pe raza localităților Poroschia, Crângeni și Alexandria, rezultate cu 8 victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate, preluate de echipajele medicale SAJ și SMURD și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii au continuat misiunile pentru asigurarea măsurilor PSI și au îndepărtat de pe asfalt resturile provenite de la caroseriile autoturismelor, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță. Cele trei evenimente au rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

– 4 misiuni de informare preventivă și recunoaștere la unitățile de cult, premergător slujbelor religioase din

noaptea de Înviere;

– o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un eveniment sportiv;

– 3 intervenții în sprijinul echipajelor medicale ale SAJ Teleorman pentru preluarea unor persoane cu probleme medicale;

– 2 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești din județ;

– 3 misiuni de decontaminare a autospecialelor utilizate în misiunile COVID 19.

Activități de control și informare preventivă

Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pompierii au participat alături de celelalte instituții cu atribuții de control din cadrul M.A.I. la 24 de verificări în cadrul instituțiilor publice și unităților economice cu aflux de persoane din Suhaia, Fântânele, Zimnicea, Năsturelu, Cervenia, Ciolănești, Rădoiești, Alexandria, Țigănești, Vitănești, Măgura, Turnu Măgurele, Putineiu, Dracea și Traian, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 22 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, în zonele aglomerate, pompierii au derulat 13 misiuni de patrulare, asigurând transmiterea mesajelor audio ce cuprind regulile de protecție și prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2, printre care:

purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;

igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;

evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

Reamintim cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea măsurilor de prevenție. Mulțumim celor care au înțeles cât este de important pentru ei înșiși și pentru semenii lor să conștientizeze și să respecte măsurile necesare acestei perioade!

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button