Actualitate

Cazuri de violență domestică la Cervenia și Crângeni.Polițiștii au întocmit dosare penale și au emis ordine de protecție

Comunicat de presă

Polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Smârdioasa au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna Cervenia, care și-ar fi agresat fizic soția.

Astfel, la data de 1 iunie, în jurul orei 17:30, polițiștii au fost sesizați prin apel la numărul de urgență 112 de către o femeie din comuna Cervenia cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soț, în timp ce se aflau la domiciliu.

Din verificările efectuate s-a stabilit că, în timp ce se aflau în locuința comună, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul și-ar fi lovit soția cu palmele și pumnii în zona feței, zona membrelor și a spatelui.

Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul obținut indicând faptul că există risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu. Cercetările continuă.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dobrotești au întocmit dosar penal și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat în vârstă de 46 de ani din comuna Crângeni, care și-ar fi agresat fizic soția.

La data de 30 mai 2020, polițiștii au fost sesizați de către persoane din comuna Crângeni cu privire la faptul că o femeie este agresată fizic de către concubin.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că sesizarea se confirmă, fiind solicitată intervenția unui echipaj medical de urgență, ulterior femeia fiind transportată la spital.

Femeia a declarat verbal că a fost agresată de către concubinul ei, care ar fi avut asupra sa un obiect contondent, ridicat de polițiști în vederea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, totodată fiind emis ordin de protecție provizoriu.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button