Cetatea și Sporting se vor întâlni vineri, de la ora 19, in nocturna, pe stadionul Municipal din Turnu Magurele, în ultimul meci de verificare pentru cele doua echipe înaintea începerii noului sezon fotbalistic.
Antrenorii Vali Badoi (Cetatea) și Cristi Negru ( Sporting), au cristalizat deja un prim “11” de baza cu care vor “ataca” noul sezon fotbalistic, sezon care debutează sâmbăta, 31 august.
După cum bine știți, turnenii vor debuta cu un Derby de Teleorman tare de tot la Buzescu în compania CSM Alexandria, iar rosiorenii ii vor întâlni acasă pe fotbaliștii de la Clinceni antrenați de Paul Parvulescu.
Important este pentru cei doi tehnicieni sa debuteze sub auspicii bune, drept pentru care, partida de vineri are o importanta mai mare decât un simplu meci de pregătire, Badoi și Negru, având posibilitatea unor ultime retușuri la garniturile de start.