Consultări pentru modificarea Legii salarizării, cu reprezentanții personalului auxiliar din justiție și sănătate și din domeniul apă-canal
Comunicat de presă
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a continuat marți seria consultărilor pentru corectarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu reprezentanții Federației Sindicatelor Apă-Canal România, precum și cu reprezentanții personalului auxiliar din justiție și ai personalului TESA din sănătate.
În cadrul discuțiilor cu Federația Sindicatelor Apă-Canal România a reieșit că cei aproximativ 45.000 de angajați din domeniu au dificultăți legate de insuficienta reglementare a acestui domeniu în sfera serviciilor publice, nivelul salarizării, condițiile de muncă.
”Împreună cu reprezentanții sindicali, am stabilit să realizăm o evaluare a nivelului de salarizare al personalului din domeniu, astfel încât să identificăm modalități de motivare a angajaților. Am mai stabilit, de asemenea, să discutăm concluziile evaluărilor noastre și cu Ministerul Economiei pentru a găsi împreună soluțiile potrivite pentru problemele semnalate astăzi. Obiectivul nostru este acela de a avea servicii publice de calitate, or acest lucru implică și o politică salarială adecvată, dar și capacitatea societăților cu venituri exclusiv private de a-și eficientiza activitatea și de a-și susține personalul”, a declarat ministrul Raluca Turcan.
În ceea ce privește personal auxiliar din justiție, principalele subiecte abordate au fost salarizarea și pensiile de serviciu.
Pentru elaborarea unei legi a salarizării echitabile și unitare, care să includă și o perspectivă adecvată asupra sporurilor în fiecare domeniu de activitate, au fost demarate deja consultări cu ministerele de linie, printre care și Ministerul Justiției.
”Am stabilit, împreună cu reprezentanții sindicali, ca problemele semnalate în domeniul salarizării grefierilor să fie incluse în punctul de vedere unitar formulat de Ministerul Justiției. Cu această ocazie, am reiterat principiile care vor sta la baza noii legi a salarizării din sistemul public:
- salariile de baza sa fie raportate la nivelul de 2.300 de lei;
- reconfigurarea grilei de salarizare, astfel încât salariile să fie motivante și în condițiile regândirii sistemului de sporuri;
- păstrarea sporurilor justificate și plafonarea lor la 20% din salariul de bază”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale.
În ceea ce privește pensiile de serviciu, ministrul Raluca Turcan a adresat reprezentanților sindicali invitația de a formula propuneri care să dea prioritate criteriului contributivității în stabilirea nivelului acestor pensii.
”Obiectivul nostru principal în domeniul pensiilor este să aducem echitate în sistemul public, or acest lucru presupune, evident, să intervenim și asupra pensiilor de serviciu”, a concluzionat demnitarul.
Discuțiile cu personalul TESA din sănătate s-au axat pe discrepanțele apărute odată cu aplicarea Legii 153/2017.
”Când vorbim despre inechitățile din sistemul public de salarizare, un exemplu grăitor este cel al personalului tehnic-administrativ din sănătate, care include aproximativ 23.000 de salariați. Am discutat astăzi, cu reprezentanții sindicali din Uniunea TESA din sănătate, despre discrepanțele salariale dintre această categorie de angajați și celelalte categorii de personal din sănătate. Le-am reconfirmat faptul că susțin includerea personalului TESA din domeniul medical în grila de salarizare a familiei ocupaționale în care activează – ceea ce nu se întâmplă în momentul de față – pentru a permite astfel recuperarea decalajelor atât în ceea ce privește salariile de bază, cât și așezarea sporurilor. Propunerile sindicatelor în ceea ce privește reconfigurarea grilei de salarizare din sănătate vor fi incluse în varianta formulată de ministerul de resort, așa cum am procedat și în cazul celorlalte categorii profesionale. Noua lege a salarizării din sistemul public va reuni așadar propunerile Ministerului Muncii, pe cele ale ministerelor de linie și ale sindicatelor, cărora li se va alătura expertiza internațională, cu indicatori de performanță obiectivi”, a transmis ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.