Copiii cu pensie de urmaș trebuie să facă dovada continuării studiilor până la 25 septembrie
Comunicat de presă

Casa Judeţeană de Pensii Teleorman informează că, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, în situația copilului beneficiar al unei pensii de urmaș, în condițiile prevăzute la art. 84 lit.b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie 2021
Pentru a preîntâmpina situațiile care conduc la neplata drepturilor de pensie de urmaș, copii urmași în vârstă de peste 16 ani, au obligația să prezinte la Casa Județeană de Pensii Teleorman, adeverința din care să rezulte că în anul școlar în curs, respectiv 2021 – 2022 urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinței este 25 septembrie 2021.
Întrucât anul universitar începe la 1 octombrie 2021 și în consecință studenții urmași în vârstă de până la 26 de ani sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25.09.2021 a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceștia au obligația de a depune la Casa Județeană de Pensii Teleorman, până la data de 25.09.2021 o declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că își continuă studiile în anul universitar 2021 – 2022, însoțită de un cupon de pensie și copia buletinului de identitate a copilului urmaș sau a tutorelui, unde este cazul
Nedepunerea declarației pe propria răspundere, în sensul continuării studiilor, până la data de 25.09.2021, conduce la reținerea de la plată a pensiei de urmaș aferentă lunii octombrie 2021.
Facem precizarea că studenții urmașI care au depus declarația pe propria răspundere au obligația ca până la la data de 25 octombrie 2021 să prezinte Casei Județene de Pensii Teleorman adeverința în original sau copie/electronic din care să rezulte că în anul universitar în curs, urmează o forma de învățământ superior, organizată potrivit legii
În situația neprezentării adeverinței prin care se face dovada continuării studiilor, până la data de 25.10.2021, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie 2021 va fi reținută de la plată.
În cazul prezentării adeverinței prin care se face dovada continuării studiilor, în copie/electronic, dacă până la data de 25 decembrie 2021, nu se prezintă originalul adeverinței, pensia de urmaș se suspendă începând cu prima zi a lunii următoare, respectiv cu data de 1 ianuarie 2022
Pensiile reținute de la plată, se vor plăti în luna următoare prezentării documentelor solicitate, cu acordarea retroactivă a drepturilor suspendate