Politic

Dănuț Cristescu: ” Am votat finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a unor hidrocentrale abandonate!”

Declarație de presă

Punerea în funcţiune a hidrocentralelor abandonate este una dintre soluţiile pentru diminuarea crizei energetice din România!

Ieri am votat în Senat inițiativa legislativă privind finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a unor hidrocentrale abandonate: Răstolița, Bumbești și Dumitra.

România nu-și mai poate permite să abandoneze amenajări hidrotehnice în care s-au investit sute de milioane de euro, bani publici, în actualul context, când deficitul de energie a aruncat prețurile în aer.

Ca urmare a finalizării lucrărilor la hidrocentralele abandonate, acestea va putea asigura alimentarea cu energie electrică pentru mai mult de 300.000 locuinţe, iar preţul curentului electric va fi semnificativ mai mic. Aşa cum se ştie, energia produsă de hidrocentrale este cea mai ieftină.

Mediul va fi în continuare protejat, pentru că se va asigura o distanţă de protecţie de 100 de metri între amenajările hidrotehnice şi restul ariei protejate.

Cu astfel de măsuri şi soluţii implementate, sistemul energetic românesc va fi mai stabil, vom produce energie ieftină şi suficientă pentru a nu mai depinde de alţii!

Dănuț Cristescu, senator PSD Teleorman

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button