Actualitate

ADI Managementul Deșeurilor, campanie de ecologizare în comuna Drăgănești Vlașca

Comunicat de presă

Primarul comunei Drăgănești Vlașca, domnul Ciprian Ciuperceanu, a inițiat o amplă acțiune de ecologizare în zona sa de competență.

La această acțiune au participat reprezentanții ADI – Managementul Deșeurilor Teleorman și mai mulți voluntari din comună.

După prima zi de campanie în Drăgănesti Vlașca putem spune că a fost un succes. Peste 1100 de saci cu deșeuri reziduale și biodegradabile au fost adunați de participanți, astfel: 500 de saci negri cu deșeuri reziduale, 600 de saci galbeni cu deșeuri reciclabile, toți încărcați în remorci și predați operatorului de transport și colectare Polaris M Holding.

Acțiunea va continua în perioada următoare, atât în Drăgănești Vlașca, cât și în alte zone ale județului.

Le mulțumim celor care ni s-au alăturat în acest demers inițiat de primarul Ciprian Ciuperceanu și așteptăm cât mai mulți voluntari alături de noi!

Să nu uităm că mediul înseamnă viață, iar deșeurile aruncate la întâmplare pe marginea drumului sau a pădurii, în albia râului, cât și pe malul acestuia, reprezintă un real pericol la adresa sănătății publice.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button