Dosar penal pentru tânărul vinovat de accidentul produs pe E70,seara trecută
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în cazul accidentului rutier produs ieri seară, pe raza localității Drăgănești – Vlașca.
Din primele cercetări a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani din municipiul Turnu Măgurele conducea un autoturism pe DN 6, pe raza localității Drăgănești – Vlașca, pe fondul unei depășiri neregulamentare, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna Ghimpați, județul Giurgiu.
În urma impactului ambii conducători auto și pasagerii din ambele autovehicule au necesitat îngrijiri medicale, toți șase fiind transportați la spital.
Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat faptul că, la momentul producerii evenimentului rutier, conducătorii auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchet.