Dosare penale și permise de conducere reținute de polițiști în minivacanța de Rusalii
Comunicat de presă

În contextul mini vacanței de 1 Iunie și sărbătoarea Rusaliilor, în ultimele 48 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au continuat activitățile în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.
În urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale în valoare de 50 285 de lei, au reținut 14 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
Dintre acestea, 9 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform LG 61/1991 R.
În cadrul acțiunilor au fost legitimate 220 de persoane și verificate 158 de autovehicule.
La data de 4 iunie, polițiștii din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Zimnicea au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Pietroșani, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în comună, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, plăcuțele cu numărul de înmatriculare erau false.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul neînmatriculat” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
La data de 4 iunie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au depistat un bărbat de 67 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
La data de 4 iunie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au depistat un bărbat de 32 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
La data de 5 iunie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au depistat un bărbat de 33 de ani, din comuna Drăcșenei, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 612 A, în municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
La data de 5 iunie , polițiștii din cadrul Secției nr.7 Poliție Rurală Crângu au depistat un bărbat de 54 de ani, din comuna Seaca, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 51 A, în comună, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.