Echipamente de protecție și dezinfectanți pentru DGASPC Teleorman.Spațiu de izolare pentru îngrijirea copiilor ai căror părinți sunt Covid-19 pozitivi,într-un centru din Roșiori
Comunicat de presă
Pentru limitarea răspândirii noului coronavirus COVID-19, în contextul evoluției situației epidemiologice actuale, care a condus la prelungirea stării de urgență pe teritoriul României pentru încă 30 de zile, Consiliul Județean Teleorman a asigurat resursele financiare necesare Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță și continuă să fie principalul suport financiar al acesteia în vederea aplicării politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială. În această perioadă, resursele financiare pe care CJT le-a alocat sunt direcționate și în scopul prevenirii efectelor produse de pandemia provocată de infectarea cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu , asigură cetățenii din județul Teleorman că va lua toate măsurile corespunzătoare pentru sprijinirea bunei funcționări a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC) Teleorman
În prezent, în centrele de plasament din cadrul DGASPC Teleorman se află 239 minori. De asemenea, în alte locații, la centrele din Olteni și Videle sunt îngrijite 105 persoane adulte cu dizabilități, iar în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice alte 89 persoane. 327 copii sunt protejați prin măsuri de protecție fiind plasate la asistenți maternali. Pentru cei 74 de vârstnici îngrijiți la centrele din comunele Saelele și Talpa, 50 la Talpa și 24 la Saelele, Consiliul Județean Teleorman a alocat sumele necesare funcționării acestora.
De asemenea, la nivelul DGASPC Teleorman s-au achiziționat 22.500 măști de protecție, 8.200 perechi de mănuși, 260 litri de substanțe dezinfectante, 330 litri de substanțe dezinfectante pentru suprafețe și 500 litri de substanțe dezinfectante pentru pardoseală.
La sediul unui centru din municipiul Roșiorii de Vede din cadrul DGASPC Teleorman a fost organizat un spațiu de izolare corespunzător, în care pot fi primiți și îngrijiți copiii care au fost testați medical și au rezultatul COVID-19 negativ, certificat prin act medical eliberat de autoritățile competente. În cazul apariției unor situații în care minorii se află în dificultate, cu părinți /reprezentanți legal/aparținători infectați cu coronavirusul COVID-19, minorii vor fi aduși în acest spațiu după ce vor fi preluați de către DGASPC Teleorman și vor fi internați cu măsură de protecție la centrul de plasament, care le va oferi, pe toată perioada separării de familie, asistența medicală permanentă, sprijin psihologic de specialitate, alimentație și toate condițiile necesare, până la însănătoșirea/revenirea/externarea părinților.
PREȘEDINTE,
Ionel Dănuț Cristescu