Sport

Etapă cu doar două meciuri echilibrate

Runda cu numărul 4 din seria 4, liga 3, pare cea mai liniștită din perspectiva pariorilor. Sunt doar partide echilibrate, și astea, ca un blestem, pe stadioanele din Teleorman. Mai întâi, vineri la Turnu Măgurele, se întâlnesc doua echipe cu un parcurs oarecum asemănător, Cetatea și Petrolul Potcoava. Va fi o partidă deschisă oricărui rezultat, petroliștii din Olt având capacitatea să se închidă în fața turnenilor și să de-a lovitura pe contraatac, asta în cazul în care Cetatea nu va trata serios meciul.

Să sperăm că teleormănenii și-au revenit și victoria de la Colonești să însemne declicul de care era nevoie pentru a arăta o altă perspectivă pentru jucătorii lui Marcel Abaluta.Sa sperăm că Potcoava nu-i va …”potcovi” pe turneni și elevii lui Abaluta se vor impune. La Roșiori, un alt meci deschis oricărui rezultat, între două formații aflate în suferință vizibilă de identitate în teren, chit că în edițiile anterioare au făcut sezoane bune de play-off. Sporting este obligată să câștige pentru a nu cobori în zona nisipurilor mișcătoare. Ideea este să și poată, iar tradiția spune că Vedita i-a cam bătut pe roșioreni pe unde i-a prins.

În fine, încă 3 partide în care CSM Alexandria, Dunărea Giurgiu și Dinamo pleacă favorite, aici punandu-se doar problema scorului. CSM Alexandria-Progresul Spartac, Inter Ilfov-Dunarea Giurgiu și Dinamo -Oltul Curtișoara.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button