Actualitate

Finanţiştii teleormăneni au colectat în februarie 2020 cu 15,73 milioane lei mai mult decât în februarie 2019

În luna februarie 2020 AJFP Teleorman a colectat venituri nete la Bugetul General Consolidat în sumă totală de 86,50 milioane lei, cu 15,73 milioane lei mai mult decât în luna februarie 2019, când s-au colectat 70,77 milioane lei, și cu 0,24 milioane lei mai mult decât programul comunicat de ANAF.

Pe bugete, situaţia veniturilor colectate se prezintă astfel:

– la bugetul de stat s-au colectat 28,26 milioane lei, mai mult cu 12,86 milioane lei decât în aceeaşi perioadă a anului 2019 și cu 0,70 milioane lei mai mult decât suma programată;

– la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate s-au colectat 17,34 milioane lei, mai mult cu 0,24 milioane lei decât în perioada similară a anului 2019 și cu 0,54 milioane lei mai puțin decât suma programată;

– la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au colectat 39,71 milioane lei, mai mult cu 2,62 milioane lei decât în perioada similară a anului 2019 și cu 0,11 milioane lei mai mult decât suma programată;

– la bugetul asigurărilor pentru şomaj sumele colectate au fost de 1,19 milioane lei, mai mult cu 0,01 milioane lei decât în aceeaşi perioadă a anului 2019 și cu 0,03 milioane lei mai puțin decât suma programată.

 

Măsurile de executare silită întreprinse în luna februarie au fost:

– somaţii comunicate                         3.318  în sumă totală de               25,51 milioane lei

– încasări din somaţii                          1.680  în sumă totală de                             9,34 milioane lei

– popriri conturi                                      583  în sumă totală de                 7,67 milioane lei

– încasări din popriri conturi                755  în sumă totală de                 2,78 milioane lei

– popriri terţi                                            102  în sumă totală de                 4,26 milioane lei

– încasări popriri terţi                               33  în sumă totală de                  0,18 milioane lei

– sechestre bunuri mobile                       7  în sumă totală de                   3,49 milioane lei

 

 

 

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button