Pentru coaliția aflată la putere PNL_USR+_UDMR, sunt copiii pe primul loc ⁉
Alocațiile copiilor nu sunt ”pomană” din partea guvernului și nici nu sunt ”banii de cheltuit în cîrciumă”.
Majoritatea PNL-USR-UDMR trebuie să înțeleagă că „niciun copil nu poate fi lăsat în urmă” și să pună în aplicare legea adoptată de PSD privind dublarea alocațiilor copiilor.
Alocațiile dublate nu vor rezolva toate problemele copiilor din România, dar sunt un ajutor important. Cunosc familii care își cresc cu decență copiii doar din alocații și din ”munca cu ziua”, familii care știu să își drămuiască fiecare bănuț pe care îl investesc în educația copiilor.
Guvernanții ne dovedesc astfel, că cei 3,7 milioane de copii ai României trăiesc azi într-o țară de fum, care se construiește pe dictoane lipsite de substanță și emise numai pentru a suna bine în urechile alegătorilor; copiii noștri trăiesc într-o „Românie educată” prin foamete și sărăcie; într-o „Românie a bunului simț” pe care înșiși decidenții nu-l mai respectă de mult.
”Copiii sunt pe primul loc” rămâne scris frumos, caligrafic, pe o hârtie, în timp ce copiii – mai ales cei din medii sărace – rămân pe ultimul loc în atenția guvernanților.
Florin Piper Savu, deputat PSD Teleorman