Florin Spinu: “În data de 15 august se va cunoaște componenta seriilor și programul competițional!”
Florin Spinu, reprezentantul echipelor de liga a 3-a, în Comitetul Executiv al FRF:” In data de 15 august se cunoaște componenta seriilor și programul competitional”
Contactat de noi, președintele ACSO Filiași, Florin Spinu, reprezentantul echipelor de liga 3 în Comitetul Executiv al FRF, ne-a oferit lămuriri cu privire la noua ediție de campionat de liga 3, care va începe în data de 31 august. Astfel, și anul acesta, vom avea 10 serii de cate 10 echipe, iar locurile ramase vacante prin retrogradare directa sau retragere din competiție a unor echipe, au fost completate, a precizat oficialul FRF. La startul noii ediții de campionat, o vom regăsi și pe Petrolul Potcoava care, cu toate ca a retrogradat sportiv în liga județeana la finalul sezonului 2023,2024, a fost reprimita în liga 3, pe unul din locurile ramase vacante.
În noua ediție de campionat apare ca noutate introducerea arbitrului de rezervă la meciuri, al 4-lea arbitru oficial, care va fi un arbitru tânăr, de perspectivă, din județele învecinate cu echipa gazdă.
Prin introducerea celui de-al 4-lea arbitru, baremul de arbitraj se suplimentează cu 400 lei. Florin Spinu vede aceasta măsură ca una benefică pentru echipele oaspete care, în situații neprevăzute, când unul dintre arbitri din brigadă devine indisponibil, cel de rezervă îi ia locul și partida se poate desfășura, evitandu-se astfel costurile suplimentare ale echipei oaspete cu încă o noapte de cazare.
În ceea ce privește situația echipei Flacăra Horezu, colegă de serie cu echipele teleormănene, aceasta nu va mai participa în liga 3 în noul an competițional, vâlcenii făcând cerere de retragere din campionat datorită unor probleme financiare, cerere aprobată de FRF.
Și o ultimă informație dinspre FRF, noua ediție de campionat de liga 3 care începe pe 31 august este posibil să fie ultima care se dispută în acest format, de anul viitor, sau cel târziu peste 2 ani, federația va implementa un nou sistem de desfășurare a competiției asemănător cu cele din liga 2 și Superliga.