Actualitate

În weekend, 89 de misiuni pentru pompierii militari teleormăneni

Buletin informativ

În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la un număr de 89 de misiuni, după cum urmează:

59 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– 3 incendii, dintre care două izbucnite în gospodăriile unor cetățeni din localitățile Vitănești și Comoara și unul la o unitate de alimentație publică (restaurant) din Izvoarele.

În satul Comoara, comuna Drăgănești Vlașca, în data de 04 aprilie a.c., în jurul orei 05.57, focul s-a manifestat la un foișor și o magazie din lemn, cu pericol de propagare la casa de locuit. Acest lucru a fost evitat prin intervenția rapidă a pompierilor militari din cadrul Punctului de lucru Drăgănești Vlașca și de la Detașamentul Alexandria, care au acționat cu câte o autospecială de lucru cu apă și spumă. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică a foișorului din lemn.

În localitatea Vitănești, vineri după-amiaza, la ora 14.35, pompierii militari alexăndrineni au intervenit pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la anexele gospodărești ale unui cetățean, cu pericol de extindere la casa de locuit. O magazie de lemne, în care se aflau peste 5 t de materiale combustibile și un hambar cu aproape 1 tonă de porumb au fost distruse de foc până ce pompierii militari alexăndrineni au reușit să oprească extinderea acestuia către locuință. Evenimentul s-a produs din cauza propagării unui incendiu de vegetație uscată și stuf din apropierea gospodăriei. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost focul în spații deschise fără luarea măsurilor de protejare a bunurilor din vecinătate.

Locația suprafeței afectate de incendiu au fost înaintată către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Teleorman, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform Protocolului de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, încheiat între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Garda Naţională de Mediu.

Din punct de vedere legislativ, informăm pe toți cei care dețin terenuri agricole că incendierea vegetației uscate este interzisă, acest lucru putând fi sancționat de pompieri, reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, conform protocolului încheiat între aceste instituții.

La Izvoarele, în cursul zilei de ieri, 04 aprilie 2021, ora 11.00, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a fost anunțat un incendiu izbucnit la un restaurant. Pentru gestionarea acestui eveniment, la fața locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Zimnicea, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj de la Detașamentul Alexandria, cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime.

Din fericire, focul nu a reușit să se dezvolte la nivelul întregii construcții, acesta fiind localizat și lichidat rapid de primele echipaje sosite la fața locului. Au fost distruse câteva elemente de mobilier și un aparat de aer condiționat, care se pare că a fost și cauza probabilă a evenimentului, el fiind lăsat sub tensiune nesupravegheat. La această intervenție nu au fost înregistrate victime.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

– un accident rutier produs pe raza localității Poeni, fără victime, pompierii militari fiind solicitați pentru asigurarea măsurilor PSI și sablarea carosabilului;

– 5 misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în municipiul Alexandria, la evenimentele cu caracter public;

– o intervenție pentru salvarea unei bovine căzute într-un canal, pe raza localității Răsuceni;

2 misiuni de transport și prelevare probe COVID-19 împreună cu personalul SAJ Teleorman;

– 8 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești din județ;

– 8 misiuni de decontaminare a autospecialelor utilizate în misiunile COVID 19;

2 transporturi de materiale și echipamente medicale către structurile implicate în gestionarea situațiilor generate de virusul SARS CoV-2.

Activități de control și informare preventivă

Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pompierii au participat alături de celelalte instituții cu atribuții de control din cadrul M.A.I. la 11 verificări în cadrul instituțiilor publice și unităților economice cu aflux de persoane din Zimnicea, Fântânele, Suhaia, Alexandria, Călinești, Băbăița, Mârzănești, Roșiorii de Vede, Drăgănești de Vede și Vârtoape, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 7 sancțiuni contravenționale. De asemenea, în zonele aglomerate, pompierii au derulat 18 misiuni de patrulare, asigurând transmiterea mesajelor audio ce cuprind regulile de protecție și prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2, printre care:

purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;

igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;

evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

Acțiunile de informare și verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, precum și în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor!

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button