Actualitate

Incendiu într-un bloc din Alexandria! Un bărbat a fost intoxicat cu fum

Un  incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-un apartament din blocul 253 de pe strada Al. Colfescu, din municipiul Alexandria.

Pentru lichidarea incendiului s-a  intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o descarcerare și o ambulanță SAJ Teleorman.

La pătrunderea echipajelor de pompieri în interiorul apartamentului, aflat la etajul IV, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la o tigaie cu mâncare, cu degajare mare de fum, iar în apropiere, un bărbat, de aproximativ 65 de ani, era căzut, intoxicat cu fum.

Pompierii militari alexăndrineni au evacuat rapid victima și au predat-o echipajului medical SAJ Teleorman care, după acordarea primului ajutor, a transportat-o la spital;

Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului și evacuarea fumului de pe casa scării, cu ajutorul electroventilatoarelor din dotarea autospecialelor, au mai fost evacuate 6 persoane din apartamentele aflate la nivelul superior al blocului. Alte 10 persoane se autoevacuaseră până la sosirea salvatorilor.

În acest moment situația este sub control, în condiții de siguranță pentru cetățeni și pentru bunurile materiale ale acestora.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button