Incendiu la o casă din Zâmbrească! Un bătrân a ajuns la spital cu arsuri
Bărbatul a fost evacuat de vecini

Un incendiu a izbucnit, astăzi, la o casă de locuit, în localitatea Zâmbreasca.
Pompierii au intervenit cu 2 mașini de stingere și un SMURD.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta într-o cameră de locuit, cu posibilitatea propagării la întregul imobil, iar proprietarul locuinței, un bărbat de circa 72 de ani, cu arsuri la nivelul membrelor, era evacuat de vecini.
Victima, cu probleme medicale locomotorii, a fost preluată de echipajul SMURD, a primit primul ajutor calificat și a fost transportată la Spitalul Municipal din municipiul Roșiorii de Vede pentru a primi îngrijiri de specialitate;
Incendiul a fost stins în limitele găsite, pompierii reușind să evite propagarea la bunutile din apropiere și distrugerea casei de locuit;
Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza unei sobe cu defecțiuni, supraîncălzită, care a aprins materialele textile amplasate pe aceasta.
Pentru evitarea unor situații asemănătoare, pompierii recomandă cetățenilor:
Nu puneți pe sobe sau în apropierea acestora diferite articole de îmbrăcăminte;
Nu așezați patul lângă sobă sau alte materiale ușor combustibile;
Amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
În timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
Nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
Nu puneți materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
Focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor și trebuie stins înainte de a părăsi locuinţa;
Nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
Depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.
Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.
De reținut
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
❗Foarte important❗
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112