Actualitate

Incendiu puternic la o locuință din Siliștea.Proprietarul s-a intoxicat cu fum în încercarea de a stinge focul

Intervenție dificilă a pompierilor militari ,miercuri seara, la o locuință din Siliștea

  Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, împreună cu echipajul  Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitatea Siliștea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit noaptea trecută în localitatea Siliștea pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, în jurul orei 23.36.

După aproximativ o oră și 30 de minute, salvatorii au reușit să stingă în totalitate incendiul, în limitele găsite, fiind distruse următoarele bunuri materiale: un frigider, un aragaz, mobilierul dintr-o bucătărie, un pat, un șifonier, mai multe materiale textile, două uși și două ferestre din lemn, precum și astereala din lemn a acoperișului, învelită cu plăci de azbociment, pe o suprafață de cca. 40 mp.

Valoarea bunurilor salvate, reprezentând restul casei, anexele gospodărești și locuințele din imediata apropiere, a fost apreciată la suma de 150000 de lei, iar cea a pagubelor la cca. 20000 de lei.

Proprietarul, în vârstă de 64 de ani, în încercarea de a stinge focul până la sosirea forțelor de intervenție profesioniste, s-a intoxicat cu fum, acesta fiind preluat de echipajul SMURD care, după acordarea primului ajutor, l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că focul a izbucnit din cauza efectului termic al mijlocului de încălzire (soba) care a aprins materialele textile amplasate în apropiere.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button