Instanța a suspendat invalidarea Cristianei Piper Savu ca viceprimar la Roșiori de Vede

Instanta a suspendat Horararea prefectului privind invalidarea Cristianei Piper-Savu ca viceprimar la Rosiorii de Vede.
După cum se știe, grupul consilierilor PNL din CL Rosiorii de Vede a atacat în contencios Hotărârea de CL prin care Cristiana Piper-Savu a fost numita viceprimarul municipiului. Și cum în România totul operează după criterii politice, prefectul liberal Haralambie Epure a emis o decizie prin care invalidează Hotărârea de Consiliul local.
În data de 12 iulie, instanta a suspendat decizia prefectului, cu termen de recurs 5 zile. Astfel, începând de luni, 18 iulie, dacă liberalii nu fac recurs, Cristiana Piper-Savu își poate prelua funcția. Dacă cei de la PNL, în solidaritate cu prefectul liberal Hari Epure, depun recurs împotriva ordonanței prezidențiale, se va stabili de instanta un nou termen de judecata a recursului, în paralel cu fondul, care are ca termen luna septembrie.
Și uite-asa, în loc sa avem viceprimar la Rosiori, decizia acceptării numirii viceprimarului se poarta prin instante.
Marian Amuza