Actualitate

Marșul pentru Viață, sâmbătă, la Roșiori de Vede

Comunicat de presă

În luna martie a fiecărui an se desfășoară Marșul pentru Viață, acesta fiind cel mai mare eveniment pro-viață organizat în România încă din anul 2008.

An de an, numărul participanților și a localităților în care s-au organizează activități pro-viață este tot mai mare. Mesajul nostru se adresează întregii societăți, de aceea demersul nostru este apolitic, neconfesional și nu susține nicio formă de ostracizare a femeilor.

Municipiul Roșiorii de Vede este înscris pe harta desfășurării Marșului pentru Viață din anul 2018, când am organizat pentru prima dată acest eveniment, continuând și în anul 2019, întrerupând din cauza pandemiei de Covid 19.

Astfel am decis ca, începând cu acest an să reluăm organizarea Marșului pentru Viață, eveniment ce va avea loc sâmbătă 30 martie, de la orele 15.30, cu plecare de la Biserica Sfântul Teodor Tiron, pe Strada Dunării pănă la Magazinul Macul și apoi pe Zona pietonală a Străzii Rahovei, continuând pe Strada Oltului până la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (Serdăreasa).

Începând cu anul 2013, Marșul pentru Viață a avut o temă inspirată din realitatea anului respectiv. Asfel tema aleasă pentru anul 2024 este Construim Împreună pentru Viață.

 

 

 

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button