Actualitate

Mesaj de Paște adresat teleormănenilor de președintele Consiliului Județean Teleorman

Dragi teleormăneni, majoritatea românilor, creștinii ortodocși și greco-catolici serbează Paștele, o sărbătoare a spiritualității, a speranței și a comuniunii. Să împărțim bucuria Învierii cu semenii noștri, atât cât putem, cu gândul că propriile noastre case nu au devenit închisori, nu au devenit simple colivii, ci sunt adăposturi.

Să îi încurajăm pe cei abătuți! Să nu uităm nici o clipă că unii dintre noi trăiesc acum adevărate drame, poate nu au ce să pună pe masă, alții sunt bolnavi, singuri, poate în carantină și în izolare, iar o parte nu au un deloc un acoperiș deasupra capului, sunt pe drum, sunt stigmatizați sau muncesc printre străini.

Să ne apropiem mai mult unii față de alții, prin compasiune sinceră și solidaritate, pentru că nu numai o îmbrățișare de Paște contează și dă speranță, ci o renaștere adevărată, prin deschidere reciprocă și grijă față de semenii noștri. Acordându-ne mai mult respect, înțelegând mai bine în ce constă valoarea, demnitatea și libertatea umană. Cheia schimbării noastre este responsabilizarea fiecăruia dintre noi.

Vă urez tuturor ca Învierea Domnului să vă lumineze inimile!

Sărbători fericite, pace și bucurie! Hristos a Înviat!”

 

PREȘEDINTE,

Ionel Dănuț Cristescu

 

 

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button