Actualitate

Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști pentru un bărbat care și-a lovit soția

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alexandria au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat din municipiul Alexandria, care și-ar fi agresat soția.

În timp ce se aflau în locuința comună, pe fondul unor neajunsurilor familiale, bărbatul în vârstă de 31 de ani și-ar fi agresat fizic soția, o femeie în vârstă de 26 de ani, lovind-o cu pumnii în zona feței.

Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul obținut indicând faptul că există risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchet.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button