Polițiștii teleormăneni au intervenit la peste 330 de evenimente în ultimele 72 de ore
Comunicat de presă
În ultimele 72 de ore, polițiștii teleormăneni au fost în teren în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor, răspunzând nevoilor cetățenilor.
Astfel, în perioada 04 – 06 septembrie , polițiștii au intervenit la peste 330 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 310 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112.
Totodată, în urma activităților preventive desfășurate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale în valoare aproximativ 280.000 de lei, au reținut 21 de permise de conducere și au retras patru certificate de înmatriculare pentru diferite abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.
În perioada menționată au fost constatate 16 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care patru pentru conducere sub influența alcoolului.
În luna august , polițiștii teleormăneni au constatat 62 de infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 20 pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 33 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis de conducere.
În ceea ce privește ordinea publică, în luna anterioară, polițiștii au aplicat peste 700 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum: tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00-8:00 şi 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora, provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora etc.