
Pentru a evita situaţiile neplăcute, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman reaminteşte proprietarilor de autoturisme câteva măsuri elementare de siguranţă pe care nu trebuie să le negjijeze niciodată :
Parcaţi atoturismul numai în locurile special amenajate în acest sens sau, dacă acestea nu există, în locuri iluminate şi unde poat fi supravegheat;
Este deosebit de importantă dotarea autoturismului cu sistem de alarmă şi dispozitive antifurt care odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismului;
Nu lasaţi niciodată în interiorul autoturismului obiecte de valoare sau tentante (documente personale ori ale maşinii, bani, cărţi de credit, genţi, borsete, aparatură electronică, etc.), chiar atunci când lipsiţi pentru scurt timp;
Nu lasaţi niciodată autoturismul descuiat sau cu cheia în contact, chiar şi pentru câteva momente
Nu lăsaţi portierele neasigurate şi/sau geamurile deschise în perimetrul staţiilor de benzină, pe timpul achitării comenzii, sau în cazul opririi în faţa unor magazine. Mare atenţie atunci când sunteţi opriţi de către persoane străine, care vă solicită informaţii sau vă oferă diverse lucruri spre vânzare. Atenţia vă poate fi distrasă şi puteţi rămâne fără bunurile de valoare.
Nu ţineţi la vedere pe bord, sau pe scaunul din dreapta bunuri de valoare (genţi, borsete, telefoane mobile, obiecte electronice), chiar şi în timpul mersului, mai ales atunci când aveţi geamurile deschise,
La părăsirea autoturismului verificaţi întotdeauna sistemul de închidere al uşilor şi geamurilor şi porniţi alarma;
Nu lăsaţi cheile autoturismului la îndemâna adolescenţilor. Pot fi tentaţi să „facă o plimbare”, care poate avea urmări tragice;
În cazul în care constataţi comiterea unui furt, nu pătrundeţi în interiorul autoturismului. Sesizaţi urgent cea mai apropiată unitate de poliţie.
ATENTIE!
• Nu cumparati componente de autoturism de la persoane necunoscute, chiar daca acestea sunt oferite la preturi derizorii – ar putea proveni din furturi.
• In cazul cumpararii unui autoturism de la o persoana fizica, verificati seriile sasiului, caroseriei, motorului sa corespunda cu datele inscrise in cartea de identitate, sa nu prezinte stersaturi sau modificari.
• Nu acceptati sa cumparati o masina fara a incheia vreun act sau in baza unei chitante de mana, puteti deveni proprietarul unui autoturism furat.
Nu Uitaţi!
Apelul unic de urgenţă 112 este mereu la dispoziţia dumneavoastră