Șase permise de conducere reținute și 33 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație în Teleorman
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au acţionat,în ultimele 24 de ore, pe linia prevenirii şi combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere şi conştientizării de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie, fiind aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare 18680 lei. Șase permise de conducere au fost reținute.
Conducea sub influența băuturilor alcoolice
La data de 30 mai , polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DE 70, în comuna Peretu, deși consumase băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție prin Parchet.
Conducea fără permis de conducere
La data de 30 mai , polițiștii din cadrul postului de poliție Peretu au depistat un tânăr în vârstă de 21de ani, domiciliat în comuna Peretu, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Gării din localitate fără a poseda permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, urmând a se propune soluție prin Parchet.