Actualitate

Școala de vară Europe Direct a desfășurat atelierul de lucru “Europa în era digitală”

Tehnologia digitală continuă să ne transforme viaţa. De aceea, una dintre priorităţile Uniunii Europene pentru anul 2021 presupune „O Europă pregătită pentru era digitală”. Scopul strategiei digitale a UE este ca această transformare să fie în avantajul cetăţenilor şi întreprinderilor şi să contribuie, în acelaşi timp, la crearea unei Europe neutre din punct de vedere climatic până în 2050.

De aici şi interesul aparte pentru Atelierul de lucru privind utilizarea noilor tehnologii şi competenţe digitale pentru elevi şi tineri, intitulat „Europa în era digitală”, atelier organizat de Centrul EUROPE DIRECT Teleorman. Coordonatorii atelierului au fost: Alexandra Ştefan, studentă la Facultatea de Matematică, şi Matei Neagu, student la Facultatea de Informatică, facultăţi din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Prin intermediul unei prezentări video, laborios documentată şi ilustrată, Alexandra şi Matei au arătat care sunt avantajele şi dezavantajele utilizării tehnologiei digitale, rolul competenţelor digitale în condiţiile pandemiei, provocările, dar şi pericolele aflate în spatele ecranului unui dispozitiv digital, fie că vorbim de un PC, o tabletă sau simplul telefon. Interacţiunea cu publicul prezent la atelier a fost şi prin intermediul unui chestionar online, ale cărui rezultate au fost prezentate la finalul întâlnirii. 

O altă surpriză pentru cursanţi a fost prezenţa tinerei Livia Ioana Tălmaciu, studentă la Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE Bucureşti. Aceasta şi-a prezentat parcursul academic, viaţa de student la Cibernetică în condiţii de pandemie şi i-a încurajat pe tineri să creadă în ei şi să nu se abată de la drumul ales în viaţă.

Deşi a pornit ca un atelier de lucru, întâlnirea s-a transformat într-o adevărată dezbatere pe tema Transformărilor digitale, temă cuprinsă în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei, iar ideile, concluziile şi soluţiile găsite pentru aceste transformări vor fi publicate pe platforma CoFE.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button