Fotbal

Sorin Paraschiv și Vali Badea la CSM Alexandria

Secția de fotbal a CSM Alexandria s-a întărit considerabil cu doi foști fotbaliști, alexăndrineni, care doresc să pună umărul la relansarea fotbalului din Alexandria și din județul Teleorman.

Pentru următorul sezon, Team manager este Sorin Paraschiv, fost internațional născut la Alexandria. În vârstă de 43 de ani, Sorin Paraschiv a jucat la CSS Alexandria, unde a început fotbalul, după care la Steaua, Unirea Urziceni, Farul Constanța și Concordia Chiajna. În străinătate, Paraschiv, mijlocaș la închidere, a evoluat în Italia, la Rimini, respectiv în Ucraina, la Volyn Lutsk. Paraschiv a jucat de patru ori în echipa națională a României, fiind de trei ori campion național cu roș-albaștrii, cu care a și ajuns în semifinalele Cupei UEFA.

Un alt fost mare jucător, Valentin Badea, după ce a fost ales consilier local la Primăria Municipiului Alexandria, a decis să îl ajute pe colegul și prietenul său Sorin Paraschiv, urmând să se implice pe parte de imagine și consultanță managerială, la secția de fotbal a CSM Alexandria. Născut tot la Alexandria, fostul atacant care va împlini în toamnă 42 de ani, a început fotbalul la Rulmentul Alexandria, după care a explodat în fotbalul mare la Jiul Petroșani, Vaslui, Steaua, Universitatea Craiova, Poli Iași, Brașov, Concordia Chiajna, Farul Constanța și UTA Arad. A jucat și în străinătate, în Grecia și în Golful Persic.

Una dintre realizările sale majore în carieră a fost că a marcat un gol, în grupele Ligii Campionilor, pentru Steaua, într-un meci cu Real Madrid.

Cu cei doi foști mari jucători alături, viitorul fotbalului la CSM Alexandria este unul cel puțin promițător. Eforturile lor se vor conjuga cu ale președintelui CSM Alexandria, Bogdan Ciobanu și, pe parte administrativă ale lui Constantin Miruță, fost căpitan în Divizia B la Rulmentul Alexandria.

Antrenor principal, pentru următorul sezon, la CSM Alexandria este Ștefan Odoroabă.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button