Uncategorized

Spune nu violenței domestice!Activitate de prevenire a violenței domestice la Școala Mihai Eminescu din Alexandria

Elevii Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din municipiul Alexandria, au participat la o activitate de prevenire a violenței domestice, în cadrul proiectului finanțat de Consiliul Europei și O.S.C.E.

Beneficiarii activităților de prevenire au fost 77 de elevi de clasa a VIII-a care au dezbătut cu ofiţerii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul I.P.J. Teleorman, aspecte referitoare la legislație în domeniul violenței domestice și nu numai. Au fost discutate aspecte legate de cercul violenței domestice, formele de manifestare, cauzele și consecințele ireparabile pe termen lung asupra membrilor unei familii.

Ofițerii de poliție au prezentat scopul campaniei naționale ”16 zile de activism împotriva violenței asupra femeii” care a debutat pe 20 noiembrie și se derulează până în data  de  10 decembrie .

Elevii au primit informații cu privire la diferite aspecte legate de translatarea infracționalității asupra unui membru de familie în legislația română, respectiv în Codul Penal, precum și modalitățile de reacție în cazul în care sunt martorii unei violențe în mediul familial sau chiar victime ale violenței.

Polițistii le-au prezentat circuitul procedural al unei victime, documentele necesare pentru apărarea ei și mai ales modul în care se poate solicita un ordin de protecție provizoriu. Totodată, s-a reliefat importanța acestui demers și ce efecte produce acesta în societate, fiindu-le prezentate și  instituțiile care intervin în susținerea victimei pe parcursul procesului de ieșire din relația violentă.

Elevii au fost învățați cum să recunoască primele semne de abuz într-o relație de prietenie între parteneri, cum să recunoască timpuriu formele violenței în cuplu și ce metode să folosească pentru a ieși dintr-o relație toxică.

Elevii au înțeles și consecințele pe termen lung ale tolerării unor forme de abuz și agresiune în relațiile de cuplu și faptul că violența se învață și se transmite mai departe, ca adult.

Polițistii au prezentat și un material video, pentru susținerea expunerii lor.3. RO_Social Media Banner

 

Vă reamintim faptul că, în această perioadă, Poliția Română, alături de organizații din țara noastră și agenții de aplicare a legii din Bulgaria și Ungaria, este parte a campaniei regionale a O.S.C.E. de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen.

În data de 25 noiembrie , Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, Unitatea pentru Probleme Strategice ale Poliției din cadrul Departamentului Amenințări Transnaționale al OSCE a lansat o campanie regională de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen în Bulgaria, Ungaria și România, ce se va derula pe parcursul a 16 zile de activism în acest domeniu.

Campania constituie ultima fază a proiectului Strategii și Practici Eficiente de Justiție Penală pentru Combaterea Violenței de Gen în Europa de Est, proiect implementat în ultimii doi ani în cele trei țări. Activitățile vizează atât polițiștii, cât și publicul, inclusiv victimele și făptuitorii.

În cadrul campaniei, polițiștii au fost instruiți pentru o bună intervenție și le-au fost distribuite ghiduri pe care le pot folosi în recunoașterea cauzelor, semnelor, semnalelor și efectelor violenței bazate pe gen, pentru a adopta o atitudine mai sensibilă faţă de victimele acestui fenomen.

Afișe, spoturi TV și radio au fost, de asemenea, publicate în scopul de a sensibiliza publicul şi de a încuraja raportarea cazurilor.

 

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button