Actualitate

Tânăr de 31 de ani din Conțești, arestat după ce a tras cu pistolul în vecin.Bărbatul rănit a ajuns la spital

Ieri,în jurul prânzului, polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Smârdioasa și Serviciului AESP Teleorman au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 de către un bărbat din comuna Conțești cu privire la faptul vecinul său a folosit o armă, trăgând asupra sa.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că bărbatul a folosit în mod ilegal o armă neletală cu aer comprimat, pentru care se folosesc diaboluri, deținută fără drept, rănind un bărbat în vârstă de 39 de ani, aflat în curtea vecină.

La sosirea polițiștilor tânărul de 31 de ani a devenit violent, motiv pentru care a fost încătușat.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar arma a fost ridicată pentru cercetări.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținerea fără drept și uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, precum și lovire sau alte violențe.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button