Tânăr prins sub un zid la Rosiori de Vede

Astăzi, in jurul prânzului, în timp ce lucra pentru dărmarea unei case, din municipiul Roșiorii de Vede, pe str. I. L. Caragiale, un tânăr de 16 ani a fost prins sub un perete.
La sosirea echipajelor de salvare acesta era conștient și cooperant.
Pompierii de la Detașamentul Roșiori au intervenit cu două mașini de descarcerare, o ambulanță SMURD și un container multirisc.
În mai puțin de 15 minute, tânărul a fost scos de pompieri și predat echipajelor medicale deoarece acuza dureri la umărul stâng și la spate.
Acesta va fi preluat de către un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din municipiul București pentru investigații medicale amănuntite și îngrijiri de specialitate.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.