Trei ordine de protecție provizorii au emis polițiștii teleormăneni,în ultimele trei zile
Comunicat de presă
Polițiștii teleormăneni au emis trei ordine de protecție provizorii pentru săvârșirea de infracțiuni de violență în familie.
Astfel, la data de 21 iunie , polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Poeni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat în vârstă de 42 de ani din comuna Gratia, care și-ar fi agresat mama, în timp ce se aflau la domiciliu.
În cursul aceleiași zile, polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Zimnicea au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere, fiind emis și ordin de protecție provizoriu în cazul unei femei din comuna Pietroșani, care a reclamat că ar fi fost agresată de către nepoata sa și concubinul acesteia. Din primele cercetări polițiștii au stabilit că nepoata femeii și concubinul acesteia ar fi venit la domiciliul familiei din comuna Pietroșani pentru a-și lua copilul pe care îl lăsaseră în grija acesteia. Pe fondul unor discuții contradictorii, cei doi ar fi devenit violenți la adresa proprietarului și a familiei acestuia, spărgând totodată geamuri de la locuință.
La data de 19.06.2020, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poeni au întocmit dosar penal și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat din comuna Purani, care, pe fondul unor discuții contradictorii, și-ar fi agresat concubina, în timp ce se aflau la domiciliu.