Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier pe DJ 546,la Dudu
În această dimineată, pe DJ 546,pe raza localitatii Dudu, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane.
Un bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna Beciu,care conducea un autoturism pe DJ 546,s-a angajat în depășirea neregulamentară a unei autoutilitare conduse regulamentar, în aceeași direcție, de către un bărbat din localitatea Drăgănești-Olt,în timp ce din sens opus se apropia un alt autovehicul.
Revenind pe sensul de mers și acroșând autoutilitara,acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers, a lovit capul din beton al parapetului metalic de protecție, fiind proiectat în aer și apoi în trei copaci de pe marginea drumului, după care s-a oprit pe carosabil.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unui pasager din autoturism, un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Beciu, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale și rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui alt pasager, un bărbat în vârstă de 52 de ani din comuna Beciu.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest,rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
Roxana Ciofalcă