Actualitate

Un bărbat din Brebina a decedat într-un incendiu izbucnit de la o țigară nestinsă

Din păcate, printre intervențiile de ieri se regăsește și un incendiu cu victimă, în localitatea Brebina, unde un bărbat, de aproximativ 87 de ani, și-a pierdut viața.

Evenimentul a fost alertat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 în jurul orei 19.39, iar la fața locului s-au deplasat imediat două echipaje de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede.

La sosirea salvatorilor, s-a constatat faptul că focul se manifesta într-un dormitor și la acoperișul casei, pe circa 20 mp, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință.

Din păcate, în interiorul camerei a fost găsită și victima, decedată (carbonizată). Pompierii au continuat misiunea pentru stingerea incendiului, aceștia reușind să evite propagarea focului la celelalte bunuri materiale din apropiere. Valoarea bunurilor salvate se ridică la peste 30000 de lei, iar cea a pagubelor la aproape 10000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la o țigară nestinsă corespunzător, care a căzut pe materialele ușor combustibile din interiorul dormitorului

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button