Actualitate

Un bărbat s-a răsturnat cu tractorul la Moșteni

Victima are multiple traumatisme

În această seară, în jurul orei 18.25, pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane care s-a răsturnat cu tractorul pe raza localității Moșteni.

La fața locului au ajuns rapid un echipaj de pompieri cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, care are în dotare și modulul de descarcerare, un echipaj medical din cadrul SAJ Teleorman și unul de poliție.

Victima, un bărbat de  44 de ani, era conștientă și cooperantă, neîncarcerată, însă cu multiple traumatisme la nivelul capului și membrelor. Aceasta a fost preluată de personalul medical al SAJ, a primit primul ajutor și a fost transportată la spital.

Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar polițiștii au preluat cazul pentru cercetări.

Afișați mai mult

Adrian Neagu

Redactor/operator imagine

Articole similare

Back to top button