Astăzi, în jurul orei 09.00, un bătrân a căzut într-o fântână de 15 metri, în localitatea Buzescu.
La fața locului s-au deplasat rapid pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și un SMURD, precum și un echipaj medical al SAJ.
La sosirea salvatorilor, bătrânul, în vârstă de 83 de ani, era scos la suprafață de vecini, conștient și cooperant, cu mai multe traumatisme la nivelul membrelor și spatelui.
Acesta a fost preluat de echipajele medicale pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital.