Un copil din Călinești a fost lovit de poarta metalică de la sala de sport
Minorul a rămas cu doua hematoame epicraniene
În ziua de 29 mai, în jurul orei 10:00, polițiștii Secției 2 Poliție Nanov au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, despre faptul că un elev al școlii din comuna Călinești ar fi fost lovit cu o poartă metalică și acuză dureri.
Din cercetările preliminare a rezultat faptul că elevul, minor în vârstă de 11 ani, din comuna Călinești, se afla în pauza dintre orele de curs și era așezat pe șina porții de acces auto a instituției de învățământ, moment în care, din neatenție, ar fi fost lovit cu poarta de către un coleg de aceeași vârstă, care se juca, încercând să o deschidă.
Minorul a fost transportat la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale.
In urma examinării s-au constatat doua hematoame epicraniene, motiv pentru care părinții au decis să îl ducă la un spital din București.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.