Un pensionar din Alexandria a fost jefuit în propria casă!Polițiștii au întocmit dosar penal

Ieri, Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 67 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, persoane necunoscute i-au sustras bani din imobilul în care domiciliază.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că în jurul orei 13:00, o persoană necunoscută de sex femeiesc s-ar fi prezentat la domiciliul bărbatului sub pretextul că este angajată a unui lanț de magazine și dorește să-i ofere, cu titlu gratuit, diverse produse, ca promoție pentru pensionari. După ce a pătruns în imobil, aceasta i-ar fi solicitat bărbatului un cupon de pensie pentru a face dovada că se încadrează în condițiile impuse de promoție, moment în care persoana vătămată a luat din sertarul patului o mapă ce conținea taloane de pensie și banii reclamați ulterior ca fiind sustrași. După ce femeia a părăsit imobilul, bărbatul a observat lipsa banilor.
Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului cauzat.
ATENȚIE PE CINE PRIMIȚI ÎN CASĂ!
Pe această cale, polițiștii teleormăneni trag un semnal de alarmă cu privire la prudența pe care cetățenii trebuie să o manifeste față de persoanele necunoscute care “bat” la ușa locuinței cu diverse promoții sau “bune intenții”.
Înainte de a le permite accesul, recomandarea polițiștilor este aceea de a solicita și verifica cu atenție legitimația de serviciu a tuturor necunoscuților care pretind că reprezintă o instituție prestatoare de servicii (gaze, apă, telefoane, deratizare, primărie, diverse lanțuri de societăți comerciale etc.). Documentul nu trebuie să prezinte ștersături și modificări, trebuie să dețină viza periodică, iar liniile ștampilei de pe fotografie să coincidă cu liniile ștampilei de pe fila pe care este lipită.
Evitați să oferiți persoanelor necunoscute relații despre bunurile pe care le dețineți în locuință sau despre vecinii dumneavoastră, în special informații referitoare la ocupație, loc de muncă, program de lucru sau situația materială a acestora.
Manifestați prudență față de toate persoanele necunoscute care vă calcă pragul și rețineți cât mai multe semnalmente ale celor în cauză pentru a le comunica poliției.